Penitenciarul Spital București - Jilava, în forma actuală, datează din anul 1973 și a rezultat din desființarea Spitalului Văcărești și dislocarea acestuia în comuna Jilava.
Prin natura activităților desfășurate, Spitalul Penitenciar București este o unitate sanitară, similară ca importanță cu una județeană, din rețeaua Ministerului Sănătății și este destinat refacerii stării de sănătate a persoanelor ce au săvârșit infracțiuni și au suferit condamnări, ori sunt în stare de arest preventiv.
Penitenciarul Spital București are ca obiectiv prioritar îmbunătățirea stării de sănătate a persoanelor private de libertate.
Spitalul este dotat cu aparatură de înaltă performanță având posibilitatea efectuării unei game variate de investigații pentru stabilirea unui diagnostic riguros si rapid.
Spitalul asigură asistența medicală calificată cazurilor deosebite care necesită spitalizare și internează deținuți ce urmează a fi expertizați la INML conform dispozițiilor instanțelor de judecată sau ale parchetelor de pe lângă instanțele de judecată.
Unitatea are un numar de 6 secții ( Boli Interne, Compartiment Cardiologie, Dermatologie si Infecțioase, Psihiatrie și 3 secții de Pneumoftiziologie) totalizând 391 de paturi.
In anul 2006 s-au finalizat lucrările de reparații capitale ale pavilionului A care va asigura condiții de cazare la standarde europene ( saloane cu 2-6 paturi, cu grup sanitar și dușuri în fiecare cameră, săli de mese ).
Penitenciarul Spital București desfășoară activități cu Organizații Neguvernamentale pentru reducerea cererii de droguri și consiliere în vederea optimizării relațiilor cu societatea și a reintegrării în bune condiții după executarea pedepsei :
1. Activități desfășurate pe linia reducerii cererii de droguri AGENȚIA NAȚIONALĂ ANTIDROG ;
2. Protocolul încheiat cu Agenia Națională Antidrog ;
3. Programul « Servicii de consiliere și testare voluntară în penitenciare desfășurat cu sprijinul Fondului Global pentru Sida, TBC și Malarie;
4. Programul « Prevenirea consumului de droguri în penitenciar desfășurat cu sprijinul Fondului Global pentru Sida, TBC si Malarie;
5. Programul " Educatori pentru sănătate în randul deținuților";
6. Proiectul de înfrățire RO 03/IB/JH-10 " Asistența pentru dezvoltarea activității din sistemul penitenciar";
7. Programul TB4 01 A2.6 "Sesiuni de educație pentru deținuți";
8. Activitatile desfasurate de unitatea noastra se deruleaza prin protocoale de colaborare cu diferite asociatii guvernamentale si neguvernamentale, fundatii si institutii moral religioase ale statului.
Localitatea Jilava, unde se află complexul Penitenciar București, se situează în partea de Sud a orașului București, fiind traversată de șoseaua națională București Giurgiu.
Are o populație de circa 2000 de familii, ce se ocupă preponderent cu agricultura, iar din punct de vedere administrativ, aparține de Județul Ilfov.
Din punct de vedere al numelui, localitatea își trage denumirea de la umiditatea atât de caracteristică acestei zone. De la Dunăre și până în partea de est a localității Jilava, acționează permanent curenți de aer rece cu un grad ridicat de umiditate, ceea ce determină fenomene meteorologice cu totul și cu totul speciale.
Pe tot timpul anului aici temperatura este mai mică cu 3° până la 5°. Toamna, ceața este permanent prezentă, în această zonă, gerul este mai scăzut, iar precipitațiile mai abundente decât în orașul București.
De la aceste fenomene meteorologice se trage și numele localității Jilava, care în traducere populară înseamnă udă, umedă, jilavă.