Reîntoarce-te la toată pagina

9 ani de colaborare între Teatrul Nottara și ANP

Sub sloganul „Nottara 70 – mai tânăr ca niciodată", Teatrul Nottara sărbătoreşte, în cadrul unui festival, împlinirea a 70 de ani de existenţă şi activitate neîntreruptă.

Deschiderea evenimentului a avut loc în data de 14 mai, ora 19.00, ocazie cu care doamna director Marinela ŢEPUȘ a înmânat plachete aniversare celor care au sprijinit şi au fost alături de această instituţie de cultură.

Printre instituţiile cărora le-au fost adresate mulţumiri s-a numărat şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, reprezentată de doamna Ioana Morar, directorul Direcţiei Reintegrare Socială. De aproximativ 9 ani, sistemul penitenciar colaborează cu Teatrul Nottara pentru organizarea Festivalului MultiArt pentru Deţinuţi „DANA CENUŞĂ – Descătuşare prin cultură", eveniment care reuşeşte să reunească deţinuţi, personal de penitenciare şi voluntari care lucrează împreună la realizarea unor spectacole, din dorinţa de a demonstra că, acolo unde este preocupare, voinţă şi mai ales muncă, oamenii sunt capabili de lucruri  deosebite. De asemenea, deţinuţi de la Penitenciarul Bucureşti Jilava au sprijinit, de-a lungul timpului, Teatrul Nottara prin activităţile de reparaţii pe care le-au realizat.

Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Teatrul Nottara au încheiat, în anul 2015, un protocol de colaborare prin care au convenit la dezvoltarea unor activităţi care să contribuie la facilitarea reinserţiei sociale a persoanelor private de libertate.